Sonetul 29 al lui Shakespeare este remarcat ca favorit alături de Coleridge. Acesta explorează ideea că iubirea poate vindeca toate relele și ne face să ne simțim bine cu noi înșine. El demonstrează sentimentele puternice pe care iubirea le poate inspira în noi, atât bune, cât și rele.
Soneta 29: Faptele
- Secvenţă: Soneta 29 face parte din Sonete Tineretului Târg
- Teme cheie: Păcat de sine, ură de sine, dragoste care depășește sentimente de depreciere de sine.
- Stil: Sonetul 29 este scris în pentameter iambic și urmează tradiționalul forma sonetului
Soneta 29: o traducere
Poetul scrie că atunci când reputația lui are probleme și el eșuează financiar; stă singur și își pare rău de sine. Când nimeni, inclusiv Dumnezeu, nu îi va asculta rugăciunile, își blestemă soarta și se simte fără speranță. Poetul invidiază ceea ce au obținut alții și dorește ca el să poată fi ca ei sau să aibă ceea ce au:
Dorind inima acestui om și scopul acestuia
Cu toate acestea, când în adâncul disperării sale, dacă se gândește la dragostea lui, spiritele sale sunt ridicate:
Îmi pare rău despre tine și apoi starea mea,
La fel ca la lark la pauza zilei apărute
Când se gândește la iubirea lui, starea sa de spirit este ridicată la ceruri: se simte bogat și nu ar schimba locurile, chiar și cu regii:
Căci dragostea ta dulce și-a amintit o asemenea bogăție aduce
Că disprețuiesc să-mi schimb starea cu regi.
Soneta 29: analiză
Poetul se simte îngrozitor și nenorocit și apoi se gândește la iubirea lui și se simte mai bine.
Sonetul este considerat de mulți drept unul dintre cei mai mari ai lui Shakespeare. Totuși, poezia a fost disprețuită și pentru lipsa de luciu și pentru transparența sa. Don Paterson autor al Citind sonetele lui Shakespeare se referă la sonet ca "duffer" sau "puff".
El se bazează pe utilizarea lui Shakespeare de metafore slabe: „Așa cum ar fi pâlpâirea în pauzele zilei apărute / Din pământul uluitor ...” subliniind că pământul nu este decât amețit de Shakespeare, nu și de lark și, prin urmare, metafora este săracă unu. Paterson subliniază și faptul că poemul nu explică de ce poetul este atât de mizerabil.
Depinde de cititor să decidă dacă acest lucru este important sau nu. Cu toții ne putem identifica cu sentimente de milă de sine și cu cineva sau ceva care ne scoate din această stare. Ca o poezie, își ține propriul.
Poetul își demonstrează pasiunea, în special pentru propriul său urât de sine. Poate că poetul își interiorizează sentimentele conflictuale față de tinerețea corectă și proiectează sau creditează orice sentimente de demnitate și încredere în sine asupra lui, atribuindu-i tinereții corecte cu capacitatea de a-i afecta imaginea se.